Paradoxul alegerii şi Cum să faci alegerea „corectă”?…

cum-faci-alegerea-corecta

De câte ori nu te-ai întrebat cum să faci alegerea corectă?…

Cât de des ţi se întâmplă să fie nevoie să faci alegeri şi să simţi că intri într-o stare de blocaj, în care ai prefera pur şi simplu să vină „cineva” şi să îţi spună ce „ar trebui” să faci sau „care ar fi cea mai potrivită alegere pentru tine”?…

Când ai simţit ultima oară ca o adevărată povară situaţia în care a fost necesar să faci o alegere?…

O dată ce depăşeşti statutul de victimă şi conştientizezi faptul că fatalismul este un concept care nu numai că îţi blochează evoluţia, dar care îţi şi adânceşte starea de suferinţă, descoperi că viaţa ta se clădeşte pe baza propriilor tale alegeri.

Iar asta poate fi chiar înfricoşător într-o primă fază. De ce se întâplă asta?

Pentru că orice alegere conştietă presupune asumare şi responsabilitate.

Despre asta am vorbit mai pe larg şi în Webinarul Live cu tema „Cât de bine ne cunoaştem?”

Aşadar, dacă din postura de victimă este comod să îi acuzi pe alţii pentru situaţia ta de viaţă şi să te plângi la nesfârşit la adresa unei sorţi „potrivnice”, în momentul în care ALEGI, înseamnă în mod implicit că îţi şi asumi responsabilitatea alegerii tale şi acţionezi în consecinţă.

Dar ce stă la baza unei alegeri corecte?

  1. Nu poţi stabili că o alegere este corectă sau greşită decât dacă o evaluezi în funcţie de anumite criterii.

De exemplu, dacă presupunem că ai de ales între 2 oferte de vacanţă, să spunem una mai scumpă, dar care oferă servicii superioare la nivel de confort şi facilităţi extra şi o ofertă mai ieftină, care oferă un nivel de confort mediu.

Poţi avea următoarele variante de alegere corectă:

a.) Oferta mai scumpă: în cazul în care criteriul tău este confortul.

b.) Oferta mai ieftină: în cazul în care criteriul relevant pentru tine este preţul plătit.

Dacă în schimb, ai alege varianta ieftină şi ţi-ai fi dorit de fapt un nivel extra de confort, atunci ai aprecia alegerea ca fiind cu siguranţă una greşită.

În concluzie, criteriul de evaluare şi nu varianta aleasă îţi determină nivelul de satisfacţie atunci când faci o alegere.

  1. Nu poţi face o alegere atunci când crezi că nu mai ai alte opţiuni.

Aceasta este o falsă problemă, însă este extrem de des întâlnită, generând stări de blocaj.

Întotdeauna există şi alte variante posibile. E nevoie doar să îţi dai seama de ele şi… să alegi.

Pentru asta este esenţial să ai o flexibilitate mentală foarte bine dezvoltată. Iar asta se realizează cel mai bine prin antrenament.

Cel mai simplu mod de a antrena această abilitate a creierului tău este să faci lucruri diferite sau să le faci într-un alt fel. Astfel, te deprinzi să întrerupi tiparele rutinei şi să creezi în mod conştient noi şi noi variante posibile.

Aşadar, introdu în programul tău zilnic mici modificări, şi vei observa că treptat-treptat, îţi vei obişnui creierul să genereze automat şi instantaneu soluţii multiple ca situaţiile cu care te confrunţi.

Poate crezi că nu îţi este de folos dacă, de exemplu, începi să foloseşti mâna stângă când te speli pe dinţi (dacă de obicei eşti dreptaci), dacă alegi un alt traseu pentru a merge la birou, citeşti despre un subiect nou sau introduci în garderoba ta elemente pe care nu le-ai avut în vedere anterior .

Însă te asigur că minţii tale îi place ori de câte ori îi vei da astfel lucruri de făcut şi o vei obişnui în felul acesta să se simtă confortabil cu o diversitate din ce în ce mai mare de situaţii şi modalităţi de a acţiona.

Iar acest lucru se traduce în mult mai multe posibilităţi de a alege.

„Prea multe posibilităţi de a alege duc la lipsa alegerii.”

 (Neil Patel)

  1. Poate fi copleşitor să ai multe posibilităţi de a alege dacă nu ştii pentru ce faci acea alegere.

Aşadar, după ce ţi-ai antrenat mintea să înceapă „să vadă” din ce în ce mai multe variante posibile, înainte de a alege varianta de urmat, decizia „corectă” şi conştientă presupune şi să îţi răspunzi la întrebarea:

„De ce este asta important pentru mine?…”

Răspunsul implică foarte multă sinceritate din partea ta şi curajul de a-ţi accepta în mod onest şi profund adevărul lăuntric. Şi apoi să acţionezi în consecinţă.

Probabil cel mai mare risc la care foarte mulţi dintre noi sunt supuşi în prezent este acela de a avea iluzia că au de ales exclusiv dintre variante propuse de alţii, aşadar că au de ales între variante exterioare, neavând de fapt antrenamentul şi încrederea că ei înşişi pot crea alte şi noi posibilităţi de a alege.

Şi, mai mult, pentru că adesea nu îşi cunosc adevăratele criterii şi valori personale esenţiale pentru starea de împlinire şi fericire, sunt de-a dreptul  „paralizaţi” în faţa multitudinii de variante exterioare.

Fără a te cunoaşte pe tine însuţi (însăţi) şi a-ţi recunoaşte care îţi sunt valorile personale care să îţi permită să faci alegeri asumate şi responsabile, nu este nicio diferenţă între a te considera o victimă a unei variante fără nicio alternativă sau a fi copleşit(ă) de existenţa prea multor opţiuni.

Rezultatul va fi acelaşi: lipsa manifestării capacităţii de a alege.

Aici, nu pot să nu menţionez, coaching-ul este de un real folos şi te poate ajuta să scuteşti ani de introspecţie şi muncă de dezvoltare personală făcută individual, fără susţinerea unui coach.

Cum sunt lucrurile în cazul tău?

Tu cum îţi dai seama că faci alegerea corectă?

Scrie-mi opinia ta într-un scurt comentariu. 😉

BUCURIE & SUCCES!

Pe curând,

Alina

Sursa foto

Ți-a plăcut articolul?​

Înscrie-te la newsletter și vei primi noile articole înaintea tuturor.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *