feminitatea-curaj-joy4success

Feminitatea nu se celebrează doar de 8 Martie, Feminitatea se celebrează în fiecare zi!

Ieri a fost 8 Martie, Ziua Internaţională a Femeii.  Toate bune şi frumoase, Doamnele şi Domnişoarele au primit flori, cadouri, urări de tot felul, poate s-au distrat, s-au bucurat de mai multă atenţie decât ar avea parte într-o zi obişnuită.

Avem oare nevoie de astfel de sărbători care să ne reamintească să apreciem Femeia şi Feminitatea  tocmai pentru că trăim într-o perioadă în care „nu mai avem timp pentru NOI”? Prin „NOI” înţeleg cine suntem noi cu adevărat, cu autenticitatea noastră, goi de prejudecăţi şi condiţionări, plini de esenţă şi liberi de a ne exprima valenţele interioare profunde.

Dacă eşti Femeie şi citeşti aceste rânduri, am o întrebare pentru tine, la care te invit să îţi răspunzi cât poţi de sincer: „Ce te împiedică să îţi exprimi Feminitatea în mod plenar?”

Deşi trăim probabil în cea mai liberală perioadă din istoria societăţii umane, rolul şi identitatea femeii încă o pun într-o poziţie de a fi nevoită să îşi dovedească „egalitatea” ca individ. Iar tocmai din această nevoie de a fi acceptată şi a putea beneficia de aceleaşi drepturi ca bărbatul, provine mare parte din conflictul interior în care multe femei se găsesc în prezent.

Cum să îţi exprimi Feminitatea într-o societate în care faptul în sine de a fi femeie este perceput ca un element de inferioritate?…

Dacă până şi în Uniunea Europeană „egalitatea de gen” este un subiect de o importanţă majoră, iar femeile suferă fiind plătite cu până la 30% mai puţin pentru o muncă egală cu a unui bărbat, pentru a obţine succesul social, pare parcă a fi mai uşor să adopţi atitudinea şi comportamentul masculin decât să îţi permiţi să îţi manifeşti Feminitatea.

Tocmai de aceea, a-ţi exprima Feminitatea presupune mult curaj.

Şi felicit toate femeile care îşi asumă acest curaj! Iar cu cât numărul lor va fi din ce în ce mai mare, cu atât le va fi mai uşor şi altor femei să le urmeze exemplul şi să se simtă inspirate de a se conecta mai mult la esenţa lor feminină, să se bucure de forţa energiei lor native, să cultive autenticitatea şi să renunţe la atitudini şi comportamente induse de normele sociale străine de Fiinţa lor.

Dacă eşti printre acele Femei care vor să exprime în mod armonios şi asumat Feminitatea lor autentică, te invit la întâlnirea care are ca obiectiv exact această manifestare.

Odată ce Femeia cultivă manifestarea conştientă a Feminităţii sale, Bărbatul va simţi în mod instinctiv impulsul exprimării Masculinităţii în aspectele sale complementare, astfel încât aceste „contrarii” să se echilibreze şi să se armonizeze, într-un curs firesc şi natural al Vieţii.

Iar dacă încă mai crezi că dansul nu este cea mai eficientă metodă pentru o femeie de a-şi expima energia feminină, urmăreşte această prezentare Tedx şi spune-mi ce părere ai după aceea 🙂

Şi, domnilor, încurajaţi femeile să fie Femei, fiţi Bărbaţi pentru ele şi susţineţi complementaritatea armonioasă. Astfel, toata lumea va fi muuuult mai fericită, şi Viaţa însăşi mai frumoasă. Nu este un Efort, ci o Bucurie pentru care şi voi, şi ele vă veţi(vor) mulţumi 😉

Cu Bucurie, Feminitate & Curaj,

Alina