Legea atracţiei şi 3 “sabotori” ai manifestării

//Legea atracţiei şi 3 “sabotori” ai manifestării

manifestare-constienta-Joy4Success

Viaţa noastră este influenţată de legi şi principii spirituale care, fie că ne sunt cunoscute sau nu, fie că le recunaştem sau nu, ele funcţionează întotdeauna.

Acest lucru însă nu este nici pe departe o fatalitate, ba dimpotrivă.

Cu cât ajungi să cunoşti şi să (re)cunoşti aceste legi şi principii care stau la baza existenţei noastre, cu atât viaţa ta va deveni din ce în ce mai mult aşa cum ţi-o doreşti cu adevărat.

În articole anterioare am vorbit despre cele 12 legi ale karmei şi cele 7 legi spirituale ale succesului.

Iar dacă ai citit cartea (sau ai văzut filmul) „Secretul”, atunci îţi este cunoscută sintagma „legea atracţiei”.

Ei bine, ceea ce literatura de masă promovează ca fiind „legea atracţiei” reprezintă principiul universal prin care poţi avea viaţa pe care ţi-o doreşti.

Astfel, aplicând indicaţiile menţionate în cărţi sau filme precum „Secretul”, toată lumea ar trebui să poată manifesta ceea ce-şi doreşte.

Şi totuşi, lucrurile nu stau chiar aşa. De ce oare?…

Capacitatea de a manifesta este modalitatea prin care noi ne exercităm caracterul creator, iar prin manifestare conştientă îţi creezi viaţa pe care ţi-o doreşti.

Aşadar, manifestarea, dincolo de teoria care o susţine, este o practică.

Această abilitate se poate exersa, perfecţiona şi aduce la nivelul de măiestrie.

Însă poate te-ai întrebat DE CE,  deşi urmezi exact paşii indicaţi, nu obţii ceea ce îţi doreşti.

Iată în continuare 3 elemente esenţiale care blochează procesul manifestării conştiente:

  1. Lipsa de claritate

Atunci când fie nu îţi este foarte clar ceea ce îţi doreşti, fie te răzgândeşti de mai multe ori succesiv, fie dorinţele tale sunt divergente etc., blochezi de fapt materializarea acelor lucruri sau situaţii pe care ţi le doreşti.

  1. Neîncrederea

Pentru a putea manifesta o dorinţă, ai nevoie să crezi 100% în reuşită şi totodată să renunţi la lipsa de încredere şi la îndoială.

  1. Cramponarea

Aceasta are la bază nevoia de control. Iar în momentul în care te cramponezi de un anumit rezultat, generezi la nivel mental, emoţional, energetic şi spiritual tensiuni care, la rândul lor, blochează curgerea lină a energiei şi manifestarea în planul realităţii concrete a planurilor şi proiectelor tale.

Acestea sunt doar 3 elemente de bază care te împiedică să manifeşti în viaţa ta ceea ce îţi propui.

Dacă vrei să cunoşti şi să înţelegi care sunt etapele necesare de parcurs pentru a manifesta conştient şi totodată ce ai nevoie să faci pentru a înlătura blocajele în calea manifestării, vino sâmbătă 11.11.2017 şi duminică 12.11.2017 aici.

Vei afla care sunt secretele din spatele „Secretului” şi vei putea începe să aplici practic noile cunoştinţe dobândite.

Vezi programul celor 2 zile aici!

BUCURIE & SUCCES,

Alina

Photo by Marina Vitale on Unsplash

By | 2017-10-28T22:22:39+00:00 28/10/2017|Respecta-ti Viata!|0 Comments

Leave A Comment

Aboneaza-te la newsletter

Şi primeşti GRATUIT

Capitolul 1 din Workbook

Felicitări! Vei primi în scurt timp un e-mail cu link-ul pentru a descărca Capitolul GRATUIT