Media

/Media
Media 2017-09-08T03:20:10+00:00

Coach Alina Mărgineanu @ Emisiunea „Ştiinţa Sacră” cu Marius Vornicescu

Emisiune difuzată de 6TV în data de 29.07.2017. Tema emisiunii: „Miracolul din interior”

La începutul anului 2017 am iniţiat seria de Întâlniri Curs de Miracole, şi postarea atât a lecţiilor zilnice, cât şi a capitolelor teoretice în format audio pe canalul de Youtube. În această ediţie a emisiunii „Ştiinţa Sacră” am prezentat pe scurt structura acestui Curs şi ce presupune parcurgerea lui, şi totodată am reiterat importanţa asumării responsabilităţii pe care fiecare dintre noi o are faţă de a-şi eprima potenţialul interior.

Urmăreşte înregistrarea acestei emisiuni aici:

Coach Alina Mărgineanu @ Emisiunea „20 PLUS” cu Evelina Manea

Emisiune difuzată de A7TV în  data de 29.07.2017. Tema emisiunii: „Faţă în Faţă cu SCHIMBAREA”

Pe parcursul întregii noastre vieţi, atât în zona profesională, cât şi în domeniul personal şi relaţional suntem puşi faţă în faţă cu schimbarea. Cum abordăm schimbările din viaţa noastră? Cum putem la rândul nostru să generăm schimbări şi să avem iniţiativa acţiunii pentru a ajunge la rezultatele pe care ni le dorim?… Acestea au fost câteva dintre subiectele dezbătute în această ediţie a emisiunii.

Urmăreşte înregistrarea acestei emisiuni aici:

Coach Alina Mărgineanu @ Emisiunea „Curajul de A FI TU ÎNSUŢI” cu Ramona Elena Jacotă

Emisiune difuzată de 6TV în data de 04.11.2016. Tema emisiunii: „Schimbare prin Asumare”

Convigerile, tiparele proprii de gândire generează comportamente şi creează realităţi. Însă odată ce îţi identifici adevărata Identitate şi îţi asumi puterea personală, începi să iei decizii responsabile în ceea ce priveşte drumul tău în viaţă, ieşind din postura de victimă şi începând să îţi manifeşti Puterea creatoare şi Magia Interioară.

Urmăreşte înregistrarea acestei emisiuni aici:

Coach Alina Mărgineanu @ Frumuseţea Universală din 31.03.2016

Tema emisiunii: „Dincolo de conflict”

Emisiunea Frumuseţea Universală cu Mircea Ivanof @ Lightchannel TV România

Printre subiectele discutate în cadrul emisiunii s-au numărat şi: importanţa intenţiei pe care o setăm înainte de a acţiona; rolul asumării propriilor acţiuni atunci când interacţionăm cu ceilalţi; principalele surse generatoare de conflict; cum putem evita şi/sau rezolva conflictele existente; cum putem transforma conflictele în oportunităţi şi…multe altele…

Coach Alina Mărgineanu @ Frumuseţea Universală din 29.02.2016

Tema emisiunii: „Pozitiv sau Constructiv?”

Emisiunea Frumuseţea Universală cu Mircea Ivanof @ Lightchannel TV România

Am vorbit despre dezvoltarea personală şi creşterea spirituală, despre cum poate coaching-ul contribui la o dezvoltare armonioasă a individului şu cum putem aduce bucuria în viaţa noastră şi în acţiunile noastre de zi cu zi, astfel încât să ne putem bucura pe deplin de succesul nostru în timp ce ne dăm voie să ne (auto)descoperim permanet şi să ne revelăm potenţialul cu autenticitate şi sens.

Coach Alina Mărgineanu @ Psihologia succesului 21.02.2016

Tema emisiunii: “Încrederea în sine & Imaginea de sine” @www.radiofxnet.ro cu Psiholog Radu Leca

În cadrul emisiunii Psihologia succesului, am avut ocazia de a purta o discuţie foarte interesantă cu dl. Psiholog Radu Leca. Astfel, într-un cadru destins, adesea plin de umor, am discutat despre teme „serioase”…Tema principală a discuţiei a fost încrederea în sine & imaginea de sine şi rolul pe care acestea îl au în viaţa noastră.

Poţi urmări înregistrarea acestui dialog antrenant  AICI 🙂

Coach Alina Mărgineanu @ Woman TV by Flavia Apostol difuzată la Naşul TV în data de 2 august 2015.

Tema emisiunii: “Dependenţa în relaţii”

Dependenţa în relaţii este o temă care a apărut şi apare adesea în cadrul sesiunilor mele de coaching, a workshop-urilor pe care le facilitez, dar care este însă foarte mult dezbătută şi în contexte de viaţă cotidiană, având un impact deosebit de mare în modul în care ne raportăm şi interacţionăm cu celilaţi.

Te invit să urmăreşti în continuare intervenţia mea din cadrul acestei emisiuni AICI:

Aboneaza-te la newsletter

Şi primeşti GRATUIT

Capitolul 1 din Workbook

Felicitări! Vei primi în scurt timp un e-mail cu link-ul pentru a descărca Capitolul GRATUIT