Puterea transformării: cum treci prin schimbare fără să te pierzi pe drum

Poate treci chiar acum printr-o etapă în care simți că ceva se schimbă în tine sau în viața ta. Poate nu poți explica foarte clar ce se întâmplă, dar simți că vechiul mod de a merge mai departe nu mai funcționează la fel. Dacă te regăsești în asta, să știi că nu ești singur(ă) și că acest moment poate fi începutul unei transformări reale, nu al unei crize.

Pentru mine, transformarea nu este un accident și nici un semn că ceva este greșit în viața ta. Este un proces firesc al vieții, prin care treci ori de câte ori o etapă se încheie și alta începe. Am învățat că schimbarea devine mult mai ușoară atunci când alegi să o privești cu centrare, conștiență și încredere în ritmul tău interior.

Cum începe transformarea personală


De multe ori, schimbarea nu apare brusc. Ea vine printr-o senzație subtilă: simți că ceva nu te mai hrănește, nu te mai reprezintă sau nu te mai ajută să crești. Poate fi vorba despre job, despre o relație, despre felul în care gândești sau despre felul în care te raportezi la tine.

La început, lucrurile pot părea încă „în regulă”, dar în interiorul tău deja se conturează o altă direcție. Tocmai de aceea, transformarea poate părea confuzantă. Nu pentru că este greșită, ci pentru că te scoate dintr-o formă veche de funcționare.

Dacă simți că ești într-o asemenea situație, te invit să nu grăbești lucrurile. Observă mai întâi ce se întâmplă. Fii atent(ă) la ce simți . Întreabă-te ce vrea Viața, în mod sincer, de la tine acum.

De ce apar haosul și nesiguranța

Transformarea poate părea haotică mai ales atunci când o structură existentă, deși încă funcțională, începe să nu te mai susțină cu adevărat. Poate te gândești la jobul tău: nu este neapărat rău, dar nici nu te mai împlinește. Sau poate este vorba despre relații, despre sănătate sau despre starea ta interioară.

Ceea ce contează aici este că, de multe ori, ceea ce se schimbă în exterior pornește dintr-o mișcare interioară. Și pentru că percepem foarte puternic ceea ce simțim înăuntru, această perioadă poate fi resimțită ca o stare de haos, chiar dacă la nivel concret lucrurile nu par dramatice.

Asta nu înseamnă că ești pierdut(ă). Înseamnă doar că ești în mijlocul unui proces de reașezare.

Echilibrul de care ai nevoie nu este static

Ceva ce mie personal mi-a adus multă claritate și un sentiment de liniște a apărut atunci când am început să fac diferența dintre homeostazie și homeorezie. Homeostazia înseamnă echilibru static, dar viața noastră este un proces dinamic. Totul se mișcă, se transformă, evoluează.

De aceea, ceea ce avem nevoie cu adevărat nu este doar să ajungem într-un punct fix de echilibru – o stare, un statut sau un obiectiv clar îndeplinit. Acestea sunt necesare. Totuși, e vorba și de ceva mai mult. Si anume, să dezvoltăm un echilibru dinamic (homeorezie). Un echilibru care să ne permită să mergem mai departe fără să ne pierdem centrul.

Poate și tu simți uneori că ai vrea doar „să se liniștească lucrurile”. Este firesc. Dar viața nu stă pe loc. Și tocmai de aceea este atât de important să îți cultivi capacitatea de a merge prin schimbare fără să te rupi sau să te pierzi pe drum..

Frica de necunoscut poate frâna transformarea

Un alt adevăr important este că nevoia de siguranță ne poate bloca. Chiar și atunci când o situație nu ne mai face bine, avem tendința să rămânem în ea pentru că ne este cunoscută. Iar cunoscutul, pentru minte, înseamnă adesea siguranță.

Dar tocmai aici apare provocarea: ce faci atunci când ceea ce este familiar nu mai este și sănătos pentru tine?

Aici ai nevoie de claritate și de prezență. Ai nevoie să poți vedea granița dintre ceea ce îți este cunoscut și ceea ce îți aduce, de fapt, mai multă valoare. Și ai nevoie să îți dezvolți curajul de a păși în necunoscut atunci când simți că acolo este următorul tău pas.

Transformarea este un proces de creație

Îmi place să privesc transformarea ca pe un proces de creație. Nu doar „ți se întâmplă” lucruri, ci participi activ la felul în care te construiești, te definești și te desăvârșești.

Într-un sens foarte profund, fiecare schimbare prin care treci te modelează. Așa cum un sculptor îndepărtează ceea ce nu aparține formei finale, și tu poți lăsa viața să îndepărteze ceea ce nu mai este actual pentru tine acum, pentru ca esența ta să poată deveni mai vizibilă.

Asta nu înseamnă pasivitate. Înseamnă să nu te opui, să îți asumi rolul activ și să participi conștient la proces.

Cum te pregătești pentru schimbare

Un lucru esențial e necesar să ai în vedere: dacă vrei să faci față transformărilor vieții, ai nevoie să te antrenezi înainte ca ele să devină criză. Nu doar când ești împins de împrejurări, ci zi de zi, prin obiceiuri care te centrează.

Acest antrenament poate însemna, de exemplu, rugăciune, meditație, mișcare fizică, lectură, activități creative sau ritualuri simple făcute cu atenție și prezență. Nu este nevoie de mult timp, dar este nevoie de consecvență.

De asemenea, e important să ai în jurul tău persoane-resursă: o persoană de încredere, un prieten, un mentor, un coach sau un terapeut pot face diferența atunci când simți că singur(ă) nu îți este ușor. Uneori ai nevoie de cineva care să te ajute să vezi mai clar ce se întâmplă și să îți accesezi propriile răspunsuri.

Cum te pot susține personal

Dacă simți că ești într-o perioadă de transformare și ai nevoie de claritate, structură și susținere, te invit să lucrezi cu mine în unul din programele de coaching și mentorat Joy4Success.

Te pot susține dacă:

  • simți că ești într-un moment de tranziție și nu știi exact încotro să mergi;
  • vrei să înțelegi mai bine ce se întâmplă în tine;
  • simți că ai nevoie să treci prin schimbare fără să te pierzi pe drum;
  • vrei să îți activezi resursele interioare;
  • îți dorești să construiești mai multă armonie și coerență în viața ta.

Lucrul împreună îți oferă un spațiu de reflecție, claritate și direcție, astfel încât să nu rămâi blocat în haos, ci să poți folosi transformarea în favoarea ta.

Dacă ai citit până aici, poate că deja știi că nu mai este momentul să amâni. Uneori, un singur pas conștient schimbă felul în care traversezi o întreagă etapă de viață. Te invit să descoperi programele Joy4Success și să alegi forma de coaching care ți se potrivește acum. Exact de aici poate începe transformarea ta așezată, clară și susținut.

Programează chiar acum o discuție introductivă în care să vezi ce oportunități se pot deschide pentru tine.

În video-ul de mai jos regăsești webinar-ul Puterea Transformării în care am detaliat chiar și mai mult cum te poate afecta un proces de transformare și cum poți să îl parcurgi astfel încât să nu te pierzi, ci dimpotrivă, să devii mult mai mult decât ai fost înainte.

Întrebări frecvente

Ce este transformarea personală?
Transformarea personală este procesul prin care treci de la o formă veche de funcționare la una mai aliniată cu cine ești și cu ce ai nevoie acum.
De ce schimbarea poate părea haotică?
Pentru că o structură veche începe să se dezactiveze, iar interiorul tău percepe această trecere ca pe o stare de instabilitate, chiar dacă în exterior lucrurile nu par dramatice.
Cum mă ajută coachingul în perioadele de transformare personală?
Coachingul te ajută să clarifici ce trăiești, să îți activezi resursele și să găsești pași concreți pentru a merge mai departe cu mai multă siguranță și coerență.
Ce pot face dacă mă tem de schimbare?
Poți începe prin a observa ce simți, fără să te judeci. Apoi, creează-ți spațiu, caută sprijin și fă pași mici, dar conștienți, treptat, cu deschidere și încredere. Susținerea din partea altor persoane de încredere poate fi în acest caz un ajutor binevenit.

Alina Mărgineanu – Coach NLP & Generativ | Mentor – Ghidul tău către Puterea Interioară

Ți-a plăcut articolul?​

Înscrie-te la newsletter și vei primi noile articole înaintea tuturor.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *